Sătui și totuși flămânzind
Autor: Virgil Vîrstă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de virgilvirsta in 09/06/2024
    12345678910 0/10 X

                                          Sătui și totuși flămânzind!

                                                 Luca 7:19-22

            „Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi și i-a trimis la Isus să-L întrebe: „Tu ești acela care are să vină sau să așteptăm pe altul?”

            Aceștia, când s-au înfățișat înaintea lui Isus, I-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu ești acela care are să vină sau să așteptăm pe altul?”

            Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulți de boli, de chinuri, de duhuri rele și multor orbi le-a dăruit vederea.

            Și, drept răspuns, le-a zis: „Duceți-vă de spuneți lui Ioan ce ați văzut și auzit: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții înviază, și săracilor li se propovăduiește Evanghelia.”

            A Domnului să fie gloria, slava, cinstea și lauda astăzi, mâine și în vecii vecilor.

            În oricât de mic sau mare număr suntem adunați în Casa Tatălui; dacă suntem doi, trei, sau mii, El are pentru fiecare dintre noi, „un pește și o bucată de pâine", și cu bucurie le împarte de fiecare dată copiilor Săi, astfel ca nici unul să nu sufere de foame.

          Dar ca să poți lua din mâna Lui bucatele pe care ți le-a pregătit, trebuie să fii flămând; pentru că dacă ai venit sătul la părtășie, vei refuza mâncarea. Însă, zice Domnul Isus în Predica de pe munte: „ferice, de cei care mănâncă și totuși rămân flămânzi după neprihănire... ”

            Mă rog ca Domnul Dumnezeu să ne sature de fiecare dată, cu bunătățile Sale, iar noi să-L slăvim și să-L preamărim nu numai cu buzele și nu numai cu jumătate de gură, ci din toată inima să strigăm: Lăudat să fie Domnul!

         Mă uit la grupurile care cântă, la cor, orchestră și de asemenea în adunare peste poporul care în timpul cântărilor, stă, privește, fiecare adâncit în gândurile lui.

            Dar trebuie să știm că nu este a grupului cântarea și nu este a corului, ci cântarea este a poporului și lauda este a Domnului.

          Îmi doresc să „mâncăm” de fiecare dată pe săturate, dar, să rămânem totuși mai flămânzi după neprihănirea dăruită nouă prin jertfa de la Calvar.

          Așa erau credincioșii din Bereea! Ei „mâncau” cuvintele rostite de către Pavel, de Petru și Ioan, dar se duceau acasă „flămânzi” și deschideau Scripturile, ca să mănânce „desertul”, „prăjiturile”, pe care nu le găsești nicăieri în altă parte, decât în Cuvântul Scripturii.

            Psalmul 119:103 „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea”

            Doar Scriptura îți satură și îți îndulcește sufletul. De aceea, este bine să-ți iei porția de „dulce” din Scripturi.

            Ioan Botezătorul a trimis pe doi dintre ucenicii săi, din temnița în care fusese închis de către împăratul Irod, la Domnul Isus ca să-L întrebe: „Tu ești acela pe care-L așteptam, sau să așteptăm pe altul?”

        Parcă acum, în singurătate și în lanțuri fiind Ioan Botezătorul, se îndoia de dumnezeirea Celui pe care L-a botezat la Iordan și despre care Duhul Sfânt îi spusese: „El este Mesia!”

            În versetul 21 citim cuvintele acestea: „chiar în ceasul acela, Domnul Isus a făcut multe vindecări…”

            Și observăm că, Domnul nu le spune ucenicilor lui Ioan: „Eu sunt”, ci îi trimite la Ioan cu mesajul acesta simplu: „spuneți-i ce ați văzut și ce ați auzit și va înțelege…”

            Am vrea ca în orice vreme, plecând de la Casa Domnului, să putem și noi să spunem de fiecare dată, celor dragi și celor pe care îi vom întâlni și ne vor întreba: ce a fost la Biserică, sau cum a fost?

            Să nu zicem: a fost frumos, ci să le spunem ce am auzit de la Duhul Sfânt și tot ce a făcut Domnul în mijlocul poporului Său.

          Spuneți-le tuturor, că Domnul Isus Cristos, Cel ce a fost mort și a înviat, lucrează și astăzi în mijlocul poporului Său.

         Să le spunem tuturor că acolo unde sunt adunați doi sau trei în Numele Lui, se împarte milă; să le spunem că acolo unde este prezent Isus se „mănâncă” pe săturate din bucatele cerești, că acolo, Pâinea lui Dumnezeu este vie și că acolo este „apa vie” care curge dintr-o Stâncă binecuvântată.

            Noi nu ne adunăm la olaltă ca să ne simțim bine și să vedem frumosul firesc, ci ne adunăm ca să ne găsim liniștea sufletului în prezența Domnului Isus, Ziditorul Bisericii.

            Să le spunem tuturor că la părtășie se vindecă bolnavii și se întâmplă minuni, pentru că acolo este Sfântul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care după Cuvântul Său, nu lipsește de la nici o întâlnire a credincioșilor Săi.

            „Noi așteptăm pe Domnul Isus, când vine... ”            Așa spun versurile unei cântări. Și este adevărat cuvântul acesta, pentru că la venirea Sa, ne vom lua „zborul” spre meleagurile cerului, care astăzi sunt ascunse de ochiul omului.

           De fapt noi suntem călători spre cer, în cel de-al doilea și cel mai mare exod, după cel al ieșirii poporului din robia Egiptului și mergem pe cel mai frumos drum și pe cel mai frumos itinerariu, chiar dacă pentru o vreme trecem prin „pustia”, acestei lumi. Priveliștea este minunată, pentru că în jurul nostru sunt îngerii lui Dumnezeu și înainte merge Isus.

            Nu suntem conduși de un om ca și poporul lui Israel în vechime, ci suntem călăuziți de Însuși Duhul Sfânt trimis în Biserică de către Isus Cristos, Domnul.

            Ioan 16:7 „…Vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar, dacă Mă duc, vi-l voi trimite.”

            Călăuziți de Duhul Sfânt, trimis de Domnul, suntem pe o cale presărată cu miresme cerești dătătoare de viață.

        Nu suntem pe o cale rătăcitoare, așa cum spune lumea, ci suntem pe cărarea luminată de candela Cuvântului Sfânt. Psalmul 119:105. „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.”

            Noi avem o țintă precisă și sigură: întâlnirea cu Mirele nostru care Își întinde mâinile, așa cum tatăl fiului risipitor și le-a întins și l-a cuprins pe fiul care   s-a întors acasă.

         Credința mea se va împlini negreșit; și anume, ne va pune în deget, Domnul Isus Cristos, Mirele nostru, inelul legământului de dragoste, de prețuire veșnică; ne va schimba hainele murdare, pătate, zdrențuite de atâtea lupte pe care le-am avut de purtat pe pământ, ne va pune încălțăminte nouă în picioare și ne va primi „acasă”, cu mare bucurie.

            Domnul să ne dea har! ... .

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 438
Opțiuni